Înscriere

Detalii despre desfășurarea programului

Programul MBAg este adresat fermierilor tineri, care fie dețin o fermă în proprietate, fie lucrează în cadrul unei ferme. Fermierii selectați la finalul procesului de admitere vor participa gratuit, fără a plăti niciun fel de taxă.

Pentru promoția TOAMNA 2020, înscrierile vor avea loc în perioada 6 iulie-2 august. Înscrierea fermierilor în program se face direct pe site, prin completarea formularului de înscriere de mai jos. Toți fermierii înscriși vor trebui să treacă printr-un proces de selecție/admitere, care constă în analizarea criteriilor de eligibilitate, a scrisorii de intenție și a unor interviuri de participare.

Dacă vei fi admis în program, vom completa un contract de colaborare și formare între noi și entitatea juridică a fermei tale.

Aspecte de care trebuie să ții cont:

  • Programul MBAg durează 6 luni. Cursurile încep pe 15 septembrie și se vor încheia în martie 2021.
  • Cursurile vor avea loc o data la două săptămâni, câte 4 ore. Vei primi calendarul de desfășurare de la început.
  • Cursurile vor avea loc la Slobozia. Asta înseamnă că va trebui să te deplasezi de ficare dată când ai curs, la Slobozia. Costurile de deplasare nu sunt acoperite de program.
  • La finalul programului va avea loc o evaluare a cursanților, bazată pe mai multe criterii. Cei mai buni din promoție vor avea acces la beneficii suplimentare din partea companiilor participante.
  • Pentru a afla dacă ești eligibil, verifică mai jos criteriile de eligibilitate.

Ești eligibil* pentru program dacă:

30 participanti

Ai mai puțin de 40 ani

Vrem să sprijinim viitorul agriculturii. De aceea ne asigurăm că prin formarea fermierilor tineri ducem agricultura mai departe.

30 participanti

Lucrezi între 400-2000ha

Susținem performanța. Credem că dacă operezi într-o astfel de fermă sfaturile și lucrurile pe care le înveți în program vor fi aplicate rapid.

30 participanti

Ai minim 3 ani experientă

Poți avea minim 3 ani experiență în agribusiness sau minim 5 ani experiență cumulată indiferent de domeniu. Noi te specializăm.

30 participanti

Ai ferma în S-SE României

Vrem să ajungi la fiecare curs. Ca să nu îți fie greu, vom selecta doar fermieri care au ferma sau locuința în BR, CL, CT, TL, GL, IL, TR, IF, BZ, DB, GR + București

*Ne vom îndrepta atenția în special către selecția participanților care respectă aceste criterii. Însă, dacă ești cu adevărat pasionat de ceea ce faci și nu te încadrezi într-unul dintre aceste criterii, îți recomandăm să te înscrii oricum. Comisia de selecție va analiza cererea ta, urmând să primești un răspuns dacă ai fost sau nu admis.

Pași de înscriere în program

1

Pentru început trebuie să verifici criteriile de eligibilitate. Programul este adresat fermierilor care respectă anumite criterii legate de vârstă, experiență, suprafața lucrată și amplasarea geografică a fermei.

2

Te înscrii pe site, prin completarea formularului de înscriere. Aici e important să ne comunici toate datele solicitate și să ții cont de redactarea eseului legat de motivația ta pentru a te înscrie la MBAg.

3

Echipa MBAg, formată din reprezentanții organizatorului programului și reprezentanți ai companiilor care susțin programul analizează cererea ta. Dacă respecți criteriile, vei fi admis la pasul următor.

4

Vei avea un scurt interviu cu reprezentanții organizatorului și ai companiilor care susțin programul. Vrem să înțelegem mai bine care este motivația ta de a participa la MBAg.

5

Urmare interviului, analizăm oportunitatea de a te include în program. Dacă respecți criteriile de eligibilitate și treci interviul, ți se va comunica admiterea in program și ți se vor transmite documentele necesare.

6

Semnarea contractului de colaborare, între ferma pe care o reprezinți și organizator, în baza căruia vei participa la cursuri și vei putea accesa beneficiile suplimentare.

Lucruri pe care e bine să le cunoști de la început

Luând parte la programul MBAg, vei avea acces atât la cursurile din programa academică cât și la o serie de întâlniri informale, precum vizite în ferme sau întâlniri cu alți fermieri asemeni ție.

Programul este realizat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. La final vei primi un certificat de absolvire a cursului, emis în baza evaluării unor criterii specifice.

 

Criteriile de acordare a certificatului de absolvire sunt:

  • Prezența la minim 85% din cursuri
  • Evaluarea continuă a participanților de către traineri și speakeri.
  • Testarea finală a participanților privind cunoștințele dobândite.
  • Evaluarea calitativă a participanților, realizată de un comitet de evaluare format din membrii companiilor care sprijină proiectul.
calendar-inscriere

Calendarul Programului MBAg

Pentru înscriere, completează datele de mai jos

Care este nivelul de studii absolvite

Nivelul de cunoaștere a limbii engleze*

Ești proprietarul fermei?*